Atentat cu bombă la Ierusalim. Două explozii au zguduit orașul sfânt VIDEO
Este alertă în Israel. Cel puţin 15 persoane au fost rănite, miercuri dimineaţa, la Ierusalim, în două explozii despre care autorităţile afirmă că au fost atacuri cu bombă. Prima explozie s-a produs într-o staţie de autobuz la ieşirea din oraş, care s-a soldat cu 12 răniţi, dintre care doi se află în stare gravă. A doua a survenit într-o altă staţie, avariind un autocar şi rănind trei persoane, potrivit serviciilor de salvare. Poliţia israeliană susțin că exploziile, produse la o jumătate de oră una de cealaltă, au fost un presupus atac palestinian.
Panică și groază la Ierusalim
Două explozii au izbucnit, miercuri dimineaţa, în apropierea stațiilor de autobuz din Ierusalim, rănind cel puțin 15 persoane, în ceea ce poliția a spus că ar fi fost atacuri ale palestinienilor.
Prima deflagrație s-a produs în apropierea unei stații de autobuz de la marginea orașului, unde navetiștii se înghesuie în așteptarea mijloacelor de transport în comun. Cea de-a doua explozie a avut loc în Ramot, un cartier din nordul orașului.
Atacuri cu bombă la oră de vârf
Aparentele atentate cu bombă survin pe măsură ce tensiunile cu Palestina au escaladat, după luni de raiduri israeliene în Cisiordania ocupată, provocate de o serie de atacuri mortale împotriva israelienilor. Violențele au loc în timp ce fostul premier israelian Benjamin Netanyahu poartă discuții de coaliție după alegerile naționale și este probabil să formeze cel mai de dreapta guvern al Israelului.
Potrivit polițiștilor din Ierusalim, ancheta preliminară arată că dispozitive explozive au fost plasate în cele două locuri. Atacurile s-au produs la oră de vârf, oamenii legii fiind nevoiți să închidă o parte a unei autostrăzi principale care ducea în afara orașului, unde a izbucnit prima explozie. În imaginile de la fața locului se văd resturi împrăștiate de-a lungul trotuarului.
„A fost o explozie nebună. Există pagube peste tot aici”, a declarat Yosef Haim Gabay, un medic care se afla la fața locului când a avut loc prima explozie. „Am văzut oameni răniți”, a relatat el, citat de ABC News.
Israel dă vina pe palestinieni
În timp ce palestinienii au comis înjunghieri, atentate și împușcături în ultimii ani, atacurile cu bombă au devenit foarte rare de la sfârșitul unei revolte palestiniene în urmă cu aproape 20 de ani. Gruparea islamică Hamas, care conduce Fâșia Gaza, i-a lăudat pe autorii atacurilor, numind exploziile o operațiune eroică, dar nu a revendicat responsabilitatea.
Itamar Ben-Gvir, un parlamentar extremist care a cerut pedeapsa cu moartea pentru atacatorii palestinieni și care urmează să devină ministru în guvernul lui Netanyahu, a declarat că atacul i-a dat impuls să adopte o poziție mai dură față de inamici.